De vorba cu tine

Lumânările de cununie  sau făcliile, cum li se mai spune în popor, reprezintă cel mai puternic simbol al cununiei religioase în tradiția ortodoxă.

Ele semnifică simbolul luminii credinței care trebuie să îi însoțească pe miri de-a lungul vieții, precum și focul iubirii lor. Totodată, acestea mai simbolizează și modelul luminos al nașilor de cununie, ca părinți spirituali, care îi vor călăuzi pe miri pe noul drum și vor avea grijă de bunul mers al căsniciei lor. Alegerea și procurarea lumânărilor de cununie revine nașilor, iar pe toată durata evenimentului ele se țin aprinse.

Miercuri, 16 Februarie 2022 19:15

Gânduri de februarie pentru draga mea mireasă

Scris de

Am simțit nevoia să îți scriu, pentru că mă despart doar câteva ore de o discuție pe care am avut-o cu o tânără mireasă care îmi spunea că a intrat în criză de timp și nu mai are putere să se gândească acum la atât de multe amănunte care trebuie luate în calcul, evenimentul urmând să aibă loc peste doar câteva zile.

Pusă în situația de a renunța la ce își dorește cu adevărat din lipsă de timp, de alternative, de claritate, dar și de comunicare, ajunsese în punctul în care totul era deja mult prea obositor, o adevărată corvoadă chiar. Totul era deja prea mult pentru ea, iar asta m-a pus pe gânduri.

A trecut și ziua cu flori , inimioare , căpșuni și ursuleți. Nu cred că i-a displăcut cuiva, chiar dacă noi îl avem pe Dragobete. Iar dacă stau și mă gândesc bine, nici nu este nevoie de o astfel de zi pentru a ne arăta iubirea și prețuirea, pentru că putem și ar trebui facem asta în fiecare zi.

Dar, dacă tot există și ne bucurăm de ea, știți care este cel mai mare beneficiu pentru noi? Vă spun tot eu: faptul că atât de multe persoane s-au conectat în același timp la aceeași emoție și au ales să-și exprime sentimentele de iubire, în primul rând prin flori.

Duminică, 21 Noiembrie 2021 18:35

Decorațiunile florale pentru Crăciun

Scris de

Sărbătoarea de Crăciun pe care o aștept cu nerăbdare în fiecare an, o primesc întotdeauna cu bucurie și speranță. O consider perioada din an plină de culoare, emoție și energie pozitivă și îmi este cea mai dragă și mai aproape de suflet! Ea este  întotdeauna pentru mine despre acasă și toți cei dragi sufletului meu, despre întoarcerea în copilărie, tradiții, aroma și mirosul vinului fiert cu măr și scorțișoară, mirosul de cozonaci gata scoși din cuptor, bradul împodobit, colindele cântate în seara de Ajun …

Miercuri, 17 Noiembrie 2021 15:13

Decoruri de Crăciun realizate în ceară

Scris de

Bine te-am regăsit!

În ultimul articol de pe blog îți spuneam că urmează să vin către tine, pentru sărbătorile de iarnă care în curând bat la ușă, cu altfel de aranjamente care să îți aducă în suflet, bucuria și frumusețea acestei perioade.

Bună, draga mea! Pentru că mi-am propus să te țin la curent cu ce produse am mai realizat, care pot constitui sursă de inspirație pentru tine atunci când ai de făcut un dar de suflet, astăzi vin către tine cu o idee originală de cadou unicat sub formă de decor realizat cu flori  conservate și accesorii, în vase suport modelate din ceară.

Doamna Toamnă ne surprinde plăcut întotdeauna! Prin flori, miresme si culori… Da, Toamna are frumusetea și farmecul ei, pe care nici un alt anotimp nu i le poate fura!

Astăzi vreau să povestim despre dovleci. În ultimul timp ei au devenit vedeta acestui anotimp, fiind un cadou floral preferat în această perioadă. De aceea, m-am gândit să îți explic în câtiva pași modul în care poți decora cu flori propriul dovleac și să îți spun câteva trucuri pe care, dacă le aplici, te vor ajuta să te bucuri pentru mai mult timp de aranjamentul tău.

Bună, draga mea și bine te-am regăsit!

Cu puțin timp în urmă, îți adresam întrebarea:

“- Ce poți face cu ceară, flori, tehnici de design floral și multă inspirație?”

Nu am stat prea mult pe gânduri, pentru că răspunsul meu a venit imediat: daruri pe cât de inspirate, pe atât de originale pentru invitații de la petrecerea ta, sub formă de mărturii - brioșă din ceară.

Bine ne-am reântâlnit, draga mea!

Ca o continuare a descrierii decorurilor  din ceară  realizate pentru evenimente,  astăzi vreau să îți prezint paharele pentru miri,  nași și  părinți.

Sunt pahare decorate cu flori (naturale sau uscate) cerate și reprezintă, fără doar și poate, un detaliu  de mult bun gust pentru evenimentul tău. Decorate în ton cu celelate flori prezente la eveniment și în aceeași cromatică, ele vor întregi armonios decorul și atmosfera nunții tale.  Pentru o notă festivă se pot folosi chiar și inserții fine de fulgi din foiță de aur. 

Bine ne-am reîntâlnit!

Sunt bucuroasă pentru că mi te-ai alăturat  în aceasta călătorie extraordinară! Sper să îți aducă încântare!

Astăzi vreau să îți prezint un design de masă realizat cu flori naturale în vas construit din ceară, acel centerpiece nelipsit în cadrul evenimentelor de pe mesele invitaților.

Pagina 1 din 3

Selia Flowers

Incantatoare si minunate, intotdeauna florile ne-au fascinat prin cromatica, parfum, forma si textura, dar mai ales prin momentele de relaxare, optimismul si energia pozitiva pe care ni le daruiau de fiecare data cand ne aflam in preajma lor.